• redactie@radioviatanoua.ro

Category ArchiveEditoriale

Ne ridicăm în Numele lui Hristos sau pregătim catacombele?

Am întâlnit în Paris o familie de români cu patru copii. Mama acestor copii mi-a spus că este aproape imposibil să-ți lași copiii în sistemul de învățământ francez fără ca aceștia să nu se întoarcă acasă cu întrebări care scot la iveală mizeriile la care au fost expuși chiar de profesori. Așa că această mămică a decis să-și educe copiii în sistemul “homeschooling”. În California de asemenea am întâlnit foarte multe familii care își cresc astfel copiii. Creștinii nu-și mai pot trimit copiii la școală. Oare vrem asta și în România? Văd că ni se pregătește acest lucru deja. Vrem să se întoarcă copiii noștri de la școală și în loc să ne vorbească despre acordul subiectului cu predicatul să ne vorbească despre faptul că “profa” le-a spus băieților că e ok să se îndrăgostească și de Marinel în loc de Marinela și că pot să-și schimbe și genul dacă simt asta? Dacă nu ne ridicăm în Numele lui Hristos să ne afirmăm credința chiar hotărât atunci ne vom săpa propriile catacombe, va trebui să ne retragem ușurel din societatea care va deveni pentru noi o corvoadă. Va trebui să închidem ochii și să strângem din dinți peste tot pe unde vom merge sau privi. Chiar și lumea realizează nebunia spre care se îndreaptă, dar nu se mai poate opri, însă creștinii o pot face. Cei de la Daily Mail au postat un filmuleț cu niște oameni care se credeau cai și ponei. Se costumase în cai și se comportau ca atare spunând că asta îi eliberează. Lumea ne va spune curând că nu doar schimbarea genului e ok, ci și schimbarea speciei este ok. Adevărat că nebunul îl neagă pe Dumnezeu cum ne spune Scriptura. Doar nebunia e ce-i rămâne omului fără Dumnezeu! Ridică-te și luptă pentru normalitate, dacă nu, atunci sapă-ți “catacombele”. Dacă taci atunci pregătește-ți și retragerea din societate și nu glumesc când spun asta. Mai bine luptă cât ai timp decât să-ți iei în calcul retragerea undeva la țară sau în munți, ca să nu mai ai de a face cu spurcăciunea lumii. România încă poate fi salvată, învătământul încă este unul conservator în ceea ce privește familia. Să-l ținem așa! Fii vocal de fiecare dată când spurcăciunea apare la orizont! Lenea noastră va naște monștrii care vor vâna prima oară creștinii care le stau în cale. Să nu plângeți atunci și să-L întrebați pe Dumnezeu “De ce?”, vi se va spune că ați tăcut când trebuia să vorbiți. Doamne ajută!

Tony Berbece

Cei ce vom fi!

Am început, în repetate rânduri, câteva proiecte ale unor nuvele, la care am renunțat pe parcurs fiindcă nu-mi găseam motivația scriitoricească. O făceam doar dintr-un impuls de moment, trecând prin anumite experiențe. Suferința și zdrobirea în sezoanele vieții au un impact asupra darului meu de scriitor, cât și asupra celui de a compune cântece. E ca și cum sunt stoarsă, în sensul bun al cuvântului, așa cum mustul provine din zdrobirea boabelor de struguri… nu e cel mai confortabil proces prin care omul vrea să treacă de bunăvoie, dar dacă tot se întâmplă, ceva bun sau și mai bun, rezultă din proces. Când mă doare, scriu… Așa cum, sincer, nu mi se întâmplă când toate merg ca pe roate în viața mea. Durerea mă inspiră- nu îmi place, dar scoate ceva bun din mine.
Experiențele dureroase te pot face mai bun sau mai dur. Unii oameni se înăspresc la suferință, devin rigizi precum pietrele, și la fel de reci. Și asta e chiar mai dureros decât durerea prin care treci. Cel mai teribil lucru care mi s-a întâmplat când am trecut prin încercări a fost să devin indiferentă, să nu mai simt, să nu mai am capacitatea să împărtășesc și să relaționez cu ceilalți- să empatizez. Să nu mai simți e mai dureros decât să simți că te doare.
Cel mai frumos lucru este să vibrezi cu cel de lângă tine- e divin. De ce? Fiindcă nu ceea ce ai te împlinește, ci ceea ce dai și împlinește pe cel căruia i-ai dat. Asta îți aduce împlinire.
Recunosc că am tot scris fiindcă este o metodă prin care mă descarc de toate emoțiile și trăirile prin care trec, pentru că învăț lecții prețioase, dar și pentru că am fost încurajată de cei care erau încurajați, la rândul lor, de ceea ce scriu.
Am ajuns la cunoștința că durerea este un har și este și o oportunitate de la Dumnezeu să împărtășesc cu ceilalți despre ce am învățat din experiențele mele.
Până la urmă, vorba aia: “viața bate filmul” și eu am trecut pe aici! Toate aceste experiențe le-am gustat din plin, le-am simțit pe pielea mea.
Nu am fost scutită de încercări pe tot parcursul vieții, dar ultimii șapte ani au fost cu adevărat provocatori pentru mine și familia mea. Schimbările majore m-au adus, nu de puține ori, în pragul falimentului și a epuizării fizice și psihice.
Lumea mă vede o femeie puternică, dar nu am aceeași părere- eu spun despre mine însămi că sunt o plângăcioasă. Mă ascund și plâng… făceam greșeala să ‘”mă plâng”, dar am învățat să vin înaintea Domnului. Sunt o persoană fragilă, în ciuda părerii unora. Dar poate că tocmai vulnerabilitatea asta a mea îmi dă putere să înțeleg că durerea este trecătoare și că nu mă poate defini. Dar mă poate modela. Și atunci, o îmbrățișez. Știți și voi că se spune, că nu poți trece de o problema decât prin ea. Nu poți să îți birui uriașii decât confruntându-i.
De fiecare dată când am trecut prin provocări, am căutat fața Domnului diferit- cu mai multă pasiune, doream prezența Lui fiindcă știam că acolo găsesc și izbăvirea. E ciudat cum Dumnezeu trebuie să se folosească de situațiile noastre grele ca să ajungă la inima noastră, sau ca să dorim să ajungem în intimitate cu El … Este și asta o cale, nu? Domnul să ne ajute să nu fie singura cale, ci să ne învățăm lecțiile și să ne dorim prezența Domnului când suntem dărâmați dar și când suntem biruitori! Să avem inima deschisă, să fim vulnerabili la glasul și voia Lui, ușor de înduplecat, blânzi și smeriți cu inima, să fim buni și să nu rămânem indiferenți față de nevoile celor din jur. Altfel, la ce folos să suferim, dacă ea nu aduce schimbare în noi? Dacă nu ne face mai buni, mai calzi, mai iubitori…
Este un secret binecuvântat să rămâi vulnerabil, cu inima deschisă, chiar dacă ai fost trădat, înșelat, respins, judecat greșit, pedepsit pentru prea puțin, pus la zid. În toate cazurile, nu dragostea pentru persoanele în cauză suferă, ci încrederea. Să rămâi vulnerabil înseamnă să mai dai o șansă încrederii. Dar să rămâi vulnerabil mai înseamnă și să înțelegi când un sezon s-a încheiat. Să mergi mai departe.
Până la urmă, totul este despre a înțelege sezoanele prin care trecem și să rămânem o binecuvântare pentru cei prin a căror viață am trecut, dar și noi să rămânem cu ceva din experiențele noastre.

Învățam prin toate lucrurile să devenim ceea ce El a gândit despre noi, acei oameni care au capacitatea să recunoască cine sunt ei cu adevărat și destinul lor, de sub masca oamenilor care suntem azi. Eu, personal, cred că e vorba de un salt… și cred că asta învățăm toată viața – cum să facem acest salt între dimensiuni. Între cine suntem și cine vom deveni. Nu se poate întâmpla asta dacă nu acceptăm procesul devenirii.
Eu devin, tu devii, el/ea devine, noi devenim, ei devin. Toți tânjim după Frumusețe, tânjim după cei ce vom fi!

Luminiţa Ciuciumiș

 

Ce este dragostea?

]

Fragment „A 11-a poruncă”
 
„Vă dau o poruncă nouă. Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei” (Ioan 13:34-35).
 
Dragostea este satisfacerea unei nevoi.
Povestea e simplă. Un om mergea spre Ierihon din Ierusalim. Băiat de capitală, a fost jefuit și bătut zdravăn. Lăsat în șanț, pe lângă el trece un preot și un levit. Dar un samaritean îl ia și-l îngrijește, îl duce la han, plătește, apoi dispare.
Opusul dragostei nu e ura, ci indiferența. A trece sau a te uita. Când o biserică din Apocalipsa și-a părăsit dragostea dintâi, Hristos îi recomanda să se întoarcă la faptele dintâi. Tot Ioan ne îndeamnă să nu iubim cu vorba sau cu limba, ci cu fapta și adevărul (1 Ioan 3:18). A trecut pe lângă cel căzut nu un nimeni cu handicap, ci cel mai sfânt om din Israel. Un preot. Iubim și trecem pe lângă…
 
Dragostea este satisfacerea nevoii oricărei persoane.
„Un om se cobora de la Ierusalim spre Ierihon.” Nu are nume. Învățătorul legii care L-a determinat pe Hristos să spună pilda a vrut să știe cine trebuie iubit, iar Hristos i-a răspuns. Nu căuta un aproape, fii tu unul. Nu limita implicarea. Ajută pe cineva care are nevoie. Când Isus a repezit femeia siro-feniciană, i-a spus că El e trimis doar la oile pierdute ale casei lui Israel, dar mai apoi a spus că mai are și alte oi care nu-s din staulul acesta.
Dragostea se bazează pe nevoia unui om, nu pe meritele lui. Dumnezeu ne poruncește să facem bine la toți. Să începem cu frații de credință, dar să nu rămânem acolo. Neînsemnații frați ai lui Hristos sunt mulți și nu au nume.
 
Dragostea e satisfacerea nevoii oricărei persoane, în orice moment. Oricui, oricând. Nu doar atunci când e convenabil, ci tot timpul. Și la timp și ne la timp. Nu numai de la 8 la 16, pentru că noi nu suntem funcționarii lui Dumnezeu, ci robii Lui și nu avem program cu audiență prestabilită. Dar, din păcate, levitul și preotul au judecat ca niște bugetari plictisiți, prinși pe picior greșit la ora 14:30, când de obicei trag obloanele până la 16.
Samariteanul a ajutat, deși era și el contra-cronometru, s-a abătut din drum pe la han, nu are toți banii și mai și promite să revină. Atunci, în primă fază, a dat timpul lui, cel mai mare dar pe care-l poate dărui un muritor altui muritor. Pe noi de multe ori ne supără întreruperile de la micile planuri ale vieții, dovedind că avem o mentalitate de dinamoviști care-și caftesc nevestele dacă întrerup vreo fază fără motiv întemeiat.
Eu cred că dragostea întâmpină serioase dificultăți acum când păcatul numărul 1 al omenirii nu e imoralitatea, drogurile, lipsa sentimentului religios, etc., ci comoditatea. Veacul nu-i hedonist, ci narcisist. Chiar și creștinii s-au tolănit pe cruce și vorbesc despre trezire în somn.
 
Dragostea e satisfacerea nevoii oricărei persoane, în orice moment, cu orice preț. La început a cheltuit doar timp și spaimă. Apoi, untdelemn și vin, ca semn că vinul e un leac bun pentru uz extern. Apoi l-a pus pe măgăruș și l-a dus la han. A dat doi bani – singurii pe care-i avea pentru că a rămas dator.
Preotul nu a schițat niciun semn, pentru că făcuse un calcul simplu și rapid. Dacă punea mâna pe cel căzut poate era mort și atunci era necurat o săptămână. Procesul de curățire era și el foarte costisitor, pierdea rândul la slujbă și pierdea rândul la bani.
Cu toți avem facturi de plătit, probleme de rezolvat, timp insuficient. Și parafrazându-l pe Hillel: „Dacă nu noi, cine să iubească? Dacă nu acum, atunci când?”
 
Va veni o vreme când vei pleca puțin prin valea umbrei morții. Te vor părăsi soția, copiii, părinții, credința și apoi va pleca și nădejdea. Exact când aveai mai multă nevoie de ea. Va pleca cu tine în veșnicie doar dragostea. Pentru că dragostea e cheia cu care se deschide lacătul de la poarta Cerului. Cheia nu-i la Sfântul Petru. Cheia e la tine.
https://www.ciresarii.ro/index.php/produs/a-xi-a-porunca/
autor Vladimir Pustan

Nu te mai rusina cu Duhul Sfant

Astăzi ascundem lucrarea Duhului Sfânt după perdelele noastre, avem “worship” și nu mai ne rugăm cu voce tare că se poticnește lumea. Am scos Duhul Sfânt de prin Biserici și ne-am alungat proorocii cu “pietre” chiar prin cei de la amvoane. Au fost puși în fruntea Bisericilor oameni care nu cunosc revărsarea Duhului Sfânt, nu au experimentat Cincizecimea și de aici dezastrul. Nu au știut să discearnă glasul mincinoșilor de cel al celor prin care vorbește Duhul așa că i-au “secerat” pe toți.

Biserica Primară a vorbit în limbi noi, a tremurat sub puterea Duhului în văzul tuturor ca niște oameni beți dar plini de euforie sfântă, iar la predica lui Petru s-au întors la Domnul 3000 de oameni. Au botezat apostolii oameni în ziua aceea de-i dureau brațele. Unii, cum spuneam, se rușinează de Duhul Sfânt, însă boteză câțiva și pe aceia-i scapă din nou în lume chiar dacă rămân fideli “clubului”.

Rușinându-te de Duhul Sfânt nu poți fi parte din Biserică, ci te înscri în “Clubul moraliștilor” fără putere. Se implinește cu cei ce se rușinează versetul care spune “având evlavie dar tăgăduindu-i puterea”.

Ne rușinăm de Duhul Sfânt și de darurile Sale timp în care unii cred că lăcrimează icoanele, că deschid ochii moaștele, că un pom produce o cruce făcătoare de minuni, că oasele morților fac minuni și că la mormântul nu știu mai cui ai parte de revelații și de miracole. Normal că atat timp cat oamenii de care Duhul Sfânt vrea să se folosească nu raspund, se folosește altcineva de morți, pietre și sticle.

Duhule Sfânt iartă-ne pentru indiferența acestui neam față de Tine!

autor Tony Berbece

E pregatita Biserica sa sufere pentru credinta

Eram în emisiune la Antena 1 și simțeam în aer toată furia Satanei îndreptată spre mine și spre Viktor, eram încolțiți, parcă urma să fim sfâșiați, dar Hristos nu a zis că ne trimite ca pe niște vedete pe scena lumii, ci ca pe niște oi în mijlocul lupilor.

Cum am intrat am simțit că mi s-a uscat gura, nu mai puteam vorbi bine, limba îmi era ca un pietroi. Când camerele nu erau pe mine m-am întors și am cerut un pahar cu apă. Dar am auzit o voce batjocoritoare care a zis: “Să facă o minune să-i apară apă!” Timp de o oră nu mi s-a adus niciun strop de apă. Am înghițit în sec și am continuat. Îmi revenisem, parcă băusem 1 litru de apă.

Apoi, a doua zi eram într-un MC Donald’s și o doamnă, din senin, a început să țipe după mine că sunt un ipocrit, că ce am căutat eu la televizor să zic că oamenii pot fi vindecați de patimi scârboase, ceva de genul bolborosea. Am reușit cu ajutorul soțului ei să o potolesc. Am știut că Satana țipa după mine. Cine a pus-o pe femeia aceea să-și piardă cumpătul? Cine i-a pus acele cuvinte de dispreț în gură? Noi știm că nu luptăm cu carnea și sângele, ci cu duhurile răutății.

Am înțeles cum s-au simțit Pavel și Sila când ghicitoarea aceea condusă de un drac striga după ei și-i neliniștea, iar până la urmă au ajuns amândoi în închisoare pentru că au eliberat-o pe acea femeie de demonul din ea. Dar Dumnezeu le-a purtat de grijă și au ieșit din închisoare cu ajutorul unui cutremur, convertind la creștinism chiar casa temnicerului.

Nu ne așteaptă vremuri ușoare, dacă nu ești gata să “te faci de râs” pentru Hristos, dacă nu ești gata să se țipe după tine ca după un făcător de rele deși faci binele, dacă nu ești gata să sacrifici tot pentru Dumnezeu, atunci vei fi “mazăre” și nu grâu, cum bine zicea o domnișoară într-un comentariu!

Dar pe creștinii comozi îi așteaptă vremuri pașnice, ei să stea liniștiți până se va închide ușa la corabie. De acolo începe stresul lor.

Doamne ajută-ne să suferim pentru Numele Tău!

autor Tony Berbece