Conștientizarea prezenței lui Dumnezeu

„Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.” (Matei‬ ‭18:20‬)

O miraculoasă lucrare a harului se face în viața fiecărui păcătos care se convertește temeinic și se naște din nou. Este transplantarea conștientă a naturii divine în inima sa prin credința în Isus Cristos. Este o experiență atât de copleșitoare încât probabil că omul acela va trăi o fericire explozivă. Ar putea striga la fel ca Iacov din vechime: “Dumnezeu este în locul acesta și eu n-am știut.” Ce s-a întâmplat? De unde diferența? Ce i-a fost redat? Nu prezența lui Dumnezeu, ci prezența conștientă a lui Dumnezeu. Ce face ca cerul să fie ce este? Prezența lui Dumnezeu nestânjenită și nepătată. Ce face ca iadul să fie ce este? Absența conștientizării prezenței lui Dumnezeu. Aceasta este diferența dintre o întrunire de rugăciune și sala de dans. Prezența nepătată a lui Dumnezeu umple cerul și pământul, cuprinde cerul și pământul și este prezentă peste tot. În întrunirea de rugăciune, o bătrânică mărunțică îngenunchează și spune: “Isuse, unde se adună doi sau trei Tu ești în mijlocul lor.” Dumnezeu este acolo. Cei din sala de dans s-ar simți prost dacă prezența lui Dumnezeu ar fi manifestată. Convertirea mea este implantarea vieții divine în acest păcătos care se pocăiește. Tată ceresc, miracolul harului a lucrat în viața mea pentru a mă aduce ca ales în comuniune și părtășie cu Tine. Ce mult Te laud pentru mântuirea mea fără margini! Prin Isus Cristos, Domnul meu. Amin.”

A. W. Tozer – Umblarea mea zilnică

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.