Dumnezeu este aproape de noi

„Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.” ‭‭(Psalmul‬ ‭42:11‬)

Atributele lui Dumnezeu se bazează pe caracterul lui Dumnezeu și sunt garantate de atributele neschimbătoare ale Domnului Dumnezeului Atotputernic, Cel îmbătrânit de zile. Trebuie să înțelegem ce este atributul omniprezenței lui Dumnezeu și ce înseamnă în experiență umană. Aceasta nu este doar o doctrină rece care trebuie dată ca învățătură, ca mai apoi să ne vedem de drum. Orice doctrină care nu este înrădăcinată în caracterul și natura lui Dumnezeu nu este doctrină biblică; ori nu am înțeles doctrina corect. Fiecare doctrină începe în inima lui Dumnezeu și apoi curge în inima omului, creând o atmosferă evlavioasă în omul acela. Atributul omniprezenței înseamnă pur și simplu că Dumnezeu este atotprezent. Dumnezeu este aproape de, toți și toate. Înseamnă că El este aici. El este lângă tine oriunde ar fi. Când ne rugăm: “O, Doamne, unde ești?” vine răspunsul: “Eu sunt unde ești tu. Sunt aici; sunt lângă tine și sunt aproape de orice loc.” Nu sunt sigur că înțeleg asta, dar o accept și cred, și mi-a afectat așa de mult viața încât nu pot spune decât: “Aleluia, Tu ești lângă mine!” Dumnezeule drag, eu sunt destul de liniștit știind că Tu vei fi întotdeauna Tu Însuți. Nu pot sonda străfundurile naturii Tale, dar Te pot accepta ca Domnul și Dumnezeul meu. Aleluia! Tu ești lângă mine. Amin.

 

A. W. Tozer – Umblarea mea zilnică

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.