Dumnezeu se va ocupa de via Sa

“Eu, Domnul, sunt păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni.” (Isaia 27.3)
 
Când Domnul vorbeşte personal fără să Se folosească de vocea unui proroc, Cuvântul Său are o însemnătate deosebită pentru sufletele credincioşilor. El ne spune aici că însuşi El, Dumnezeu este păzitorul viei Sale; El n-o încredinţează la nimeni altul, ci Se ocupă personal de ea. Să nu fie păziţi bine aceia care sunt păziţi chiar de Dumnezeu?
 
El nu ne va uda cu binecuvântarea Sa numai în fiecare zi şi în fiecare oră, ci în fiecare clipă. Cât de repede ar trebui să creştem noi; ce înviorată şi roditoare ar trebui să se prezinte fiecare viţă! Cu ce ciorchini superbi ar trebui să fie încărcaţi toţi butucii!
 
Dacă se ivesc duşmani, păsări sau viespi lacomi ca să atace roadele sale, iată că Domnul însuşi e păzitorul ei, şi o păzeşte în tot timpul, noaptea şi ziua. Cine ar putea să ne facă rău şi de cine să ne temem? Domnul veghează asupra viţei, o udă şi o apără. Ce să dorim mai mult?
 
Observaţi expresia: „Eu sunt Acela”. Ce adevăr, ce putere, ce dragoste găsim în această declaraţie a lui Dumnezeu! Cine poate rezista în faţa voii Sale? Cine ar putea să se îndoiască şi să se teamă, când El zice: „Eu sunt Cel ce o păzesc”? Doamne, dacă Tu spui: „Eu te voi păzi”, eu îţi voi răspunde: „şi eu Te voi lăuda”.
 
Charles H. Spurgeon
Tezaurul promisiunilor lui Dumnezeu

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.