NECESITATEA RUGACIUNII

Am simtit indemnul ca sa mai accentuiez importanta rugaciunii fierbinti.
Mă rog ca ceea ce voi scrie, să vă cerceteze și să faceți așa cum Duhul Domnului vă îndeamnă. Domnul mi-a vorbit de foarte multe ori,despre faptul că am intrat într-un sezon al rugăciunii neîncetate și fierbinți.
Întotdeauna au fost rugăciuni, apeluri la rugăciuni și întâlniri de rugăciuni. Slavă Domnului pentru aceasta! Dar acum Domnul a ACCENTUAT că este o necesitate acută și că trebuie să luăm cu toată seriozitatea această chemare.
Mulți sunt descurajați pentru că nu văd nici un răspuns la rugăciunile lor, alții nu înțeleg puterea rugăciunii și cred ca e doar pentru anumite persoane care se numesc mijlocitori. Alții sunt preocupați cu treburile zilnice, cu treburile lumii acesteia și nu au timp de rugăciune. Ei se roagă acasă doar câteva minute. Cum să mai aibă timp de adunările de rugăciune sau de rugăciunile pentru alții. Alții își pun întrebarea ”De ce să ne rugăm? Dumnezeu oricum face ce dorește El pentru că este suveran” sau ” De ce să ne mai rugăm când răul este atât de mare, de evident, încât nu mai avem speranță să vedem schimbări”… și lista de astfel de întrebări poate continua…
Dumnezeu vrea să ne întărească și ne cheamă să ne întoarcem din nou la părtășia cu El, să ne plecăm genunchii, să ne rugăm cu credință și stăruință, fiindcă rugăciunile noastre deschid cerul.
Prin rugăciunile noastre îngăduim ca Lumina Adevărului lui Hristos să strălucască pe pământ.
Prin rugăciunile noastre cu credință și după voia lui Dumnezeu putem opri multe nenorociri să se întâmple și putem mișca cerul ca să intervină în problemele noastre.
Prin rugăciunile noastre suflete se pocăiesc, se trezesc, pot fi vindecate.
Biserica astăzi are nevoie de oameni ai rugăciunii, de oameni puternici în rugăciune pe care Duhul Sfânt să îi poată folosi.
Rugăciunea nu este o îndatorire neînsemnată, pusă într-un colț. Rugăciunea implică CEL MAI BUN TIMP al nostru. Miezul timpului și al tăriei noastre trebuie să fie consacrate în întregime rugăciunii.
Rugăciunea este o necesitate, o stare de vorbă cu Dumnezeu continuă, o stare de mijlocire pentru cei pierduți, pentru cei în nevoie, o stare de laudă și mulțumire la adresa lui Dumnezeu.
Rugăciunea trebuie să fie un foc și o forță interioară asemănătoare rugăciunii eficiente fierbinți (Iacov 5:16). Rugăciunea trebuie să pătrundă la fel de puternic în inima și viața noastră precum au făcut-o strigătele si lacrimile lui Hristos.
Prin rugăciune avem dreptul să intrăm în fața tronului lui Dumnezeu: ce har si ce privilegiu!..Când venim de acolo, venim cu bucuria așteptării că Tatăl nostru ne-a ascultat și ne va răspunde.

Roda Volintiru

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.