Pedepsirea copiilor, nu pentru totdeauna

“Voi smeri prin aceasta sămânţa lui David, dar nu pentru totdeauna.”
(1 Împăraţi 11:39)

În familia cerească este disciplină, şi această disciplină este destul de aspră, pentru ca păcatul să fie privit ca un lucru grozav şi ca ceva amar. Solomon a fost tras de pe calea cea dreaptă de femeile străine; el a adus jertfe altor dumnezei şi în felul acesta L-a necinstit nespus de mult pe Dumnezeul tatălui său. Din această cauză zece părţi din cele douăsprezece câte avea împărăţia lui Israel au fost despărţite şi au ajuns ca un stat vrăjmaş. O mare durere a fost atunci pentru casa lui David, a cărei domnie a fost lovită astfel chiar de mâna lui Dumnezeu, ca urmare a purtării sale necredincioase. Domnul îi va pedepsi de asemenea pe slujitorii Săi cei mai buni şi cei mai scumpi, dacă ei se abat de la ascultarea legii Lui în totul; poate chiar în acest moment apasă asupra noastră o asemenea judecată. Să-I spunem Lui cu smerenie, ca Iov: “Arată-mi Doamne pentru ce te cerţi cu mine”.
Dar ce mângâiere la gândul că aceasta nu este “pentru totdeauna”. Pedeapsa păcatului este veşnică, dar aceea pe care Tatăl o dă copilului lui Dumnezeu este numai pentru o vreme. Boala, sărăcia, întristările sufleteşti vor trece după ce ele îşi vor fi făcut efectul pe care îl vrea Domnul. Aduceţi-vă aminte că noi nu mai suntem sub lege, ci sub har. Nuiaua lui Dumnezeu ne va face poate să suferim, dar sabia Lui nu ne va nimici. Povara noastră de azi are ca ţintă să ne aducă la pocăinţă, ca să nu pierim o dată cu cei răi.

Charles H. Spurgeon
Tezaurul promisiunilor lui Dumnezeu

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.