Campanii ajutorare

Să îl ajutăm pe Rodion!

Salutări tuturor prietenilor din
lista lui Rodion-Ladislau Rosca!

Îmi permit să scriu aceste rânduri, pentru a încerca să îi venim cât mai repede în ajutor prietenului nostru virtual sau real, Rodion.
Eu îl cunosc personal doar de un an dar mulți dintre voi mai ales cei din Cluj îl cunoașteți de mulți ani. Vin cu o idee simplă de a-l ajuta, are nevoie urgentă de 2.000 de Euro, pentru o interveție (operaţie) la rinichi. Suntem în lista lui de prieteni peste 2.200. Doresc să putem să ne unim în transfera infima sumă de 5 lei in conturile de mai jos! Acești 5 lei sunt echivalentul unui litru de lapte sau a unei pâini sau a unei cafele. Eu zic că nu e o sumă mare, putem ajuta cu mai mult în eventualitatea că unii dintre noi vor avea posibilitatea.
În caz că se pornește această campanie de ajutor pentru Rodion, ar fi bine ca unul din cei mai buni prieteni ai lui să încerce împreună cu Rodion să gospodărească banii.
Trebuie să ne mișcăm repede, pentru că numai după acestă intervenție poate beneficia de tratamentul revoluționar pentru Hepatita C. Riscă să piardă voucerul care îi asigură tratamentul gratuit pentru 90 de zile, altfel ar costa 30.000 de euro pe lună.
Ce spuneți, îl ajutăm?
Eu zic că omul acesta merită o șansă, totul depinde de noi!
Mulți dintre voi care sunteți muzicieni, îl conoașteți foarte bine, știți că Rodion este supranumit „Părintele muzicii eletronice românești”
Impreună îl vom putea ajuta sa faca operaţia!

BANK ACCOUNT PENTRU DEPUNERI IN : RON SAU VALUTĂ
NAME : ROSCA RODION-LADISLAU
COD IBAN : RO44RNCB0106026285340002

SWIFT ( BIC ) : RNCB RO BU

BANK : BANCA COMERCIALA ROMANA S.A.

Pentru depuneri in valuta:
COD IBAN : RO44RNCB0818026285340001
SWIFT ( BIC ) : RNCB RO BU

Vă rog sa distribuiţi această postare! Vă mulţumim!
Doamne ajuta!

(Facebook – Marinescu Cosmin)

Nota Redacţiei:
Rodion este un om deosebit, este romano-catolic si iubeste Cuvântul lui Dumnezeu! Ne-a promis o colaborare muzicală cu Radio Viaţa Nouă pe viitor.
Ne rugăm pentru sănătatea sa! Dumnezeu să binecuvinteze pe oricine dorește sa il ajute! Amin.

Leave a Reply

Comment
Name*
Mail*
Website*