Voi la cine vă rugați?

Am un prieten sportiv cu care am vorbit despre Hristos, iar la sfârșit m-a întrebat dacă e bine că el se roagă tatălui său. Mi-a spus că tatăl său a murit fără să vadă cine a ajuns și de fiecare dată când intră în teren zice: “Tată, te rog să fii cu mine!” Apoi tot lui îi dedică orice victorie.

Deși a trebuit să-i spulber o iluzie care aparent îi făcea bine, deși i-am adus o stare de gândire care la început l-a amărât, totuși l-am adus la adevăr. Anume că morții, oricine ar fi ei, nu ne mai pot ajuta. Nu ne putem ruga la cine vrem, la cine am iubit mai mult pe pământ și care a trecut la cele veșnice.

Aud cu stupoare din gura lui Florin Piersic că Preafericitul Daniel se roagă lui Ștefan cel Mare, pentru că s-a atașat de acesta studiind-i viața. Oricât de atașați am fi de cineva care a trecut la cele veșnice nu ne este permis să ne închinăm acestuia/acesteia. Nu de alta, dar ne închinăm la pereți sau în gol. E ca și cum ai vorbi degeaba, irosești o rugăciune sau mii de rugăciuni și dacă Diavolul vrea ceva cu toată ființa lui acel ceva este să ne irosim rugăciunile.

Diavolul a auzit cuvintele Mântuitorului când le-a zis ucenicilor: “Orice veți cere în Numele Meu voi face!” Și atunci tot ce vrea dușmanul acesta este să uităm de Numele Sfânt a lui Hristos. Să-l scoată din rugăciunile noastre este scopul lui suprem.

Eu mă rog doar Mântuitorului meu iubit, restul rugăciunilor care nu sunt adresate Numelui Său se duc într-un sac fără fund, în coșul de gunoi cu scrisori nedeschise al Diavolului. În România am auzit că sacul acesta cu scrisori nedeschise ar fi cam printre cei mai mari, la noi oamenii se roagă oricui și la orice, iar Hristos încă așteaptă.

Dumnezeu a făcut o juruință, că orice genunchi se va pleca înaintea Fiului Său și că orice limbă Îl va mărturisi pe El ca Domn. Iar Satana turbează și caută să disprețuiască această juruință a Tatălui, iar pentru a-L sfida îi pune pe oameni să se roage la orice, numai lui Hristos nu. Roagă-te corect și onorează-L pe Hristos cu cererile tale!

Tony Berbece

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.